În cadrul proceselor de psihoterapie care au la bază dramaterapia sunt utilizate o serie de elemente, tehnici și metode care vin din zona artei teatrale și a dramei. Impactul acestor elemente este dat de experiența pe care majoritatea dintre noi o avem atunci când ni se spune o poveste și reușim să ne conectăm la firul acesteia, să simțim personajele și să le înțelegem, dar și să avem reacții fizice, corporale la anumite aspecte din poveste, în timp ce în imaginația noastră se conturează scenele și personajele acelei lumi. Modul în care gândim despre lume este unul dramatic, astfel că în mod constant creem și recreem scene și evenimente în mintea noastră. Cel mai important element în dramaterapie este impulsul dramatic ”ca și cum”, care se referă la capacitatea de a înțeleg un personaj și de a te putea conecta cu el, astfel încât să îl poți transpune în realitatea dramatică.
Factorii terapeutici specifici din dramaterapie sunt:
- Implicarea activă în proces. Persoana este invitată să fie o parte activă a procesului terapeutic care se manifestă prin interpretare, prin a pune în scenă, a transpune sau a crea/juca un rol.
- Distanțarea simbolică. Este un proces prin care persoana explorează problemele personale dificile prin intermediul metaforei, rolului și a ficțiunii. Prin această tehnică se crează un spațiu de siguranță emoțională, permițându-i persoanei să privească o trauma sau un conflict fără a fi copleșit emoțional.
- Expresia corporală dramatică. Un proces prin care persoana exprimă fizic emoții, gânduri și experiențe interne prin intermediul corpului.
- Proiecția dramatică. Procesul psihologic și creativ prin care o persoană își transferă (proiectează) gândurile, fricile, dorințele sau conflictele interne asupra unor obiecte externe, pe care le poate alege sau le poate crea, materiale, imagini sau povești fictive.
- Realitatea dramatică. Se referă la o realitate creată în mod intenționat în spațiul terapeutic, în care imposibilul devine posibil și unde imaginația și regulile dramatice se separă complet de realitatea cotidiană. Aceasta funcționează ca un spațiu sigur emoțional, aflat la granița dintre ficțiune și realitate. Aici se manifestă dubla conștiință, clientul păstrează o ancoră în realitate, dar în același timp trăiește autentic experiențele din realitatea dramatică. Tot aici are loc distanțarea simbolică ce permite persoanei să exploreze traumele de la o distanță optimă, fară a risca retraumatizarea.
Studiile calitative în care au fost urmărite efectele dramaterapiei asupra participanților au arătat că exista o serie de transformări. Mai mulți participanți au vorbit despre o nouă modalitate de ai înțelege pe ceilalți și în a fi eliberați de narativa proprie a trecutului, despre dezvoltarea capacității de a experimenta emoții și a intra în stare de a se exprima pe sine, iar faptul că au simțit suportului grupului și al terapeutului a fost în sine un beneficiu pentru experiența lor. De asemenea în concluziile studiului se arată că dramaterapia contribuie semnificativ la facilitarea comunicării, stimulează noi modalități de gândire și noi perspective, dezvoltă noi abilități, are capacitatea să transforme experiențele pline de neputință, imprimă un mod de a cauta soluții și de a activa noi începuturi.
Bibliografie
Constien, T., Khanna, A., Wiberg, A. (2024). Client experiences of dramatherapy: A systematic review and qualitative meta-analysis. Qualitative Psychology, 12(3): 311-337.
Jennings, S. (1998). Introduction in dramatherapy. Jessica Kingsley Publishers London and New York. United Kingdom.